sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Duhul care ’pledează cu suspine’

    Întotdeauna am admis că în argumentările lui Pavel sunt „unele lucruri greu de înțeles”, care ar putea fi ’sucite’, ca să-l citez foarte exact pe Petru (2 Pe 3:16). ’Duhul care pledează cu suspine negrăite’, despre care vorbește Pavel, ar putea fi printre acele lucruri. Cuvintele în discuție se găsesc în epistola către Romani (8:26, 27):
    „În acest sens și duhul vine în ajutorul inabilității noastre: căci nu știm să ne rugăm cum trebuie. Dar chiar duhul pledează pentru noi cu suspine negrăite. Cel ce cercetează inimile ştie însă care este năzuința duhului”.
    Nu are rost să spun că m-am întrebat mereu cum face duhul sfânt acest lucru, și de ce ar scoate suspine neexprimate, în loc să folosească cuvinte sau să acționeze în alt mod direct. Nefiind trinitarian (am scris duhul cu minuscule), am acceptat cuvintele lui Pavel ca pe o construcție literară pentru expresivitatea mesajului − aici personificarea. Duhul ’pledează, suspină, năzuiește’, la fel cum „vântul suflă încotro vrea” (Ioan 3:8)
    A venit însă ziua să examinez mai atent contextul în care apar aceste cuvinte și să constat cu surpriză că nu e în discuție duhul lui Dumnezeu (persoană sau forță), ci duhul omului, sinele său interior ca forță pozitivă. Iată care au fost raționamentele imediate:
  • Duhul omului (și acțiunea lui motivantă spre viață, ca opusă influenței spre moarte a cărnii) este tema întregului capitol (vezi 8:6), iar în contextul mai apropiat duhul este menționat ca atare la versetul 16. „Chiar duhul [primit] mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”.
  • Fiii sunt și moștenitori ai gloriei promise, astfel și asociați ai lui Mesia (17, 18), iar în legătură cu ’eliberarea din robia stricăciunii’ există o promisiune veche (Gen 3:15). „Creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (19), „toată creația suspină” (22), „și noi [fiii, sămânța promisă]... suspinăm în noi, așteptând înfierea” (23), „așteptăm cu răbdare” (24). ’În noi’ înseamnă în duhul nostru.
  • Acum, după ce a spus că duhul nostru mărturisește, că atât creația cât și fiii, în timp ce așteaptă cu o dorință înfocată, suspină, și o fac în duhul lor („suspinăm în noi”), Pavel ajunge la cuvintele cheie: „În acest sens și duhul vine în ajutorul inabilității noastre: căci nu știm să ne rugăm cum trebuie. Dar chiar duhul pledează pentru noi cu suspine negrăite” (26). Poate ’traduce’ Dumnezeu aceste suspine nearticulate ale duhului, în fapt intenția inimii noastre?
  • „Cel care cercetează inimile știe însă care este năzuința duhului” (27a). Este evident din această ultimă precizare că Pavel vorbește despre suspinul nearticulat din inima omului, care este acceptat de Dumnezeu ca transmițând năzuința, intenția sau gândirea lui.
    Desigur, discuția ar putea fi extinsă, este loc de critică textuală, fiind de spus ceva despre evoluția lecțiunii în manuscrise, ca și despre implicațiile teologice, dar nu am intenționat mai mult acum decât să notez o observație care m-a surprins recent. Voi căuta să văd dacă există versiuni biblice și comentarii ale erudiților care să fi atras atenția și după caz voi reveni.
Clement, Stromata, VII:7, aprox. 198 - 203 e.n., despre creștinul pios:
    Dar el nu folosește rugăciunea cu cuvinte în gura sa; după ce a învățat să ceară Domnului ce se cuvine. În orice loc astfel, dar nu formal și vizibil pentru mulțime, el se va ruga. În timp ce este în mers, în conversație, când tace, când este angajat în lectură și în acțiuni cu mintea, se va ruga în orice situație. Dacă doar formează gândul în camera secretă a sufletului său și îl cheamă pe Tatăl "cu suspine negrăite", El este aproape, este lângă el, pe când încă vorbește.

Un comentariu:

  1. Lucrurile ar putea fi asa:
    - omul, ca individ, intradevar are un "eu" ideal la care se raporteaza, si care intra in conflict cu "eu"-l real. "Eu"-l ideal te orienteaza spre nivelul superior al piramidei lui Maslow care are echivalenta biblica cu intelepciunea si iubirea. In felul acesta "eu"-l ideal, "spiritul" cuiva se intristeaza cand cineva rateaza tinta faptelor sale zilnice. Devii constient de "eu"-l ideal sau de "spirit" de timpuriu, dar beneficiezi de asocierea lui creativa pe masura ce satisfaci pozitiv nivelele anterioare ale necesitatilor biologice, sociale, etc.(vezi pe net despre piramida lui Maslow); ucenicii au beneficiat de un "boost" motivational spre ultimul nivel al piramidei datorita constientizarii jertfei lui Isus, dar au fost si stimulati cerebral direct (momentul penticosta).
    - biosistemul in care traim (galaxia noastra, planeta pamant, oameni, plante si animale) este monitorizat si controlat de un "spirit". Pentru a intelege ce este el, echivalez biosistemul nostru cu un joc de calculator in care "ceva" nonpersonal, "spirit", genereaza si ajusteaza evolutia tuturor elementelor din joc. Isus va deveni "administrator" uman suprem al acestui nivel de joc numit viata pe planeta pamant si va dispune de control asupra "spiritului". (stiu ca suna SF, folosesc paralela cu informatica pentru simplificare).

    RăspundețiȘtergere