Identitatea discipolului iubit

    Dând câteva clicuri prin paginile lui J. Tabor, și fără să-i citesc cartea, am dat peste o argumentare cu o concluzie la care nu m-am gândit până acum în legătură cu identitatea discipolului iubit de Isus. Ups! Nu este tânărul-bătrânul Ioan, scriitorul Evangheliei ce-i poartă numele?

    În loc să rezum și mai mult rezumatul pe care-l face el, poate e mai bine să-l citez întegral…

The Identity of the Beloved Disciple | 6 Iulie 2006 | Autor: James Tabor

    În The Jesus Dynasty sugerez că personajul enigmatic din Evanghelia lui Ioan, descris ca „discipolul pe care-l iubea Isus”, sau mai uzual „discipolul iubit”, nu este altul decât Iacov, fratele lui Isus. Acesta este acel apropiat nenumit cu numele, care „stătea la masă la pieptul lui Isus” la ultima cină, și căruia Isus îi transferă grija pentru mama sa, Maria. Tot el pare să fie și „martorul ocular” pe care se bazează tradițiile încorporate în Evanghelia lui Ioan (21:24).

    Punctul de vedere tradițional – cum că discipolul iubit era apostolul pescar Ioan, unul din fiii lui Zebedei, poate fi găsit în istorie începând de la Irineu (c. 180 AD). De-a lungul secolelor au fost propuși diferiți alți candidați, inclusiv un alt Ioan cunoscut drept „cel Bătrân”, Lazăr și Maria Magdalena. Mai recent, am întâlnit chiar speculații pe web, evident inspirate de fenomenul Codul Davinci, că discipolul iubit ar fi fost un „fiu” nenumit al lui Isus, a cărui identitate a fost necesar să fie ascunsă. Unii învățați l-au considerat doar o construcție literară reprezentând „discipolul ideal”, fără o identitate concretă. James Charlesworth examinează toate posibilitățile în cartea sa The Beloved Disciple (Discipolul iubit) și în final argumentează că a fost apostolul Toma.

    Evanghelia lui Ioan îl menționează pe discipolul iubit în numai patru scene, toate la sfârșitul povestirii lui: la ultima cină, la cruce, la mormântul gol și la Marea Galileii după învierea lui Isus. Fiindcă nu este amintit mai devreme, avem chiar foarte puține de la care să pornim. Iată pasajele în traducerea NTR (în original RSV) :

• Ioan 13:23-25: Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus, stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus. Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbeşte. Ca urmare, în timp ce stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus, el L-a întrebat: – Doamne, cine este?
• Ioan 19:26, 27, 34, 35: Când Isus a văzut-o pe mama Lui şi, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea10, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!“. Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!“ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o acasă la el... ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu suliţa; şi imediat a ieşit sânge şi apă. Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie şi mărturia lui este adevărată. Şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
• Ioan 20:2-8: [Maria Magdalena] a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!“ Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt. Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt... Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el...
• Ioan 21:1, 2, 7, 20-24: După aceea, Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, la Marea Tiberiadei. Li S-a arătat astfel: Simon Petru, Toma – cel numit „Didimus“ –, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi dintre ucenicii lui Isus, erau împreună... Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus i-a zis lui Petru: „Este Domnul!“ Auzind că este Domnul, Simon Petru şi-a pus haina pe el, pentru că era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare... Petru s-a întors şi l-a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la cină stătuse la masă la pieptul lui Isus şi-L întrebase: „Doamne, cine este cel ce Te va trăda?“ Văzându-l, Petru L-a întrebat pe Isus: – Doamne, dar cu acesta ce va fi? Isus i-a răspuns: – Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?! Tu urmează-Mă! Din pricina aceasta a ieşit zvonul între fraţi că acel ucenic nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?!“ Acesta este ucenicul care depune mărturie cu privire la aceste lucruri şi care a scris aceste lucruri. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.

    Mai este posibil ca discipolul iubit să fie menționat în Ioan 18:15, deși nu îi este dată această denumire: „Simon Petru împreună cu un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut marelui preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăreasa şi l-a adus pe Petru înăuntru”.

    Bazat pe aceste texte aș face precizările:

1. Discipolul iubit este un bărbat, nu o femeie. Și fiindcă Maria Magdalena ajunge la mormânt și apoi aleargă să le spună vestea despre mormântul gol lui Petru și acestui „alt ucenic”, pe care-l iubea Isus, acesta nu poate fi Maria Magdalena.
2. Toți cei menționați cu numele în Evanghelia lui Ioan, în mod special în aceste ultime capitole, 13-21, cel mai probabil nu pot fi discipolul iubit, din cauză că identitatea lui este acoperită, nu revelată printr-un nume. Aceasta înseamnă că îi putem elimina pe cei menționați în Ioan 21:1, 2, ca și pe Filip, Andrei și Iuda Iscarioteanu.
3. Dacă acceptăm că pasajul din Ioan 18:15 se referă la personajul nostru, discipolul iubit pare să aibă legături cu preoții, fiind în măsură să-i obțină lui Petru accesul în curtea casei marelui preot, cunoscând pe femeia de la poartă.
4. Discipolul iubit o ia în grija sa pe Maria, mama lui Isus, Isus fiind până la acest moment responsabil de familie, ca și fiu mai mare pe funcția de „cap al casei”. El este desemnat în mod oficial ca „fiu”, însemnând că trebuie să preia funcția de purtător de gijă față de familie, pe care Isus n-o mai putea îndeplini. Fie că scena de la cruce poate fi luată ca fapt istoric, fie că nu, eu cred că ea reflectă oricum o tradiție despre trecerea mamei lui Isus în grija unuia care a devenit „fiul” cu responsabilitate față de familie, inclusiv față de mama lui. El părăsise evident scena și cineva trebuia să-și asume conducerea în familie și să aibă grijă de mama lui.
5. Discipolul iubit este prezent la ultima cină și astfel, posibil unul dintre cei doisprezece. Pe baza lui Marcu cel puțin, pentru că Ioan nu specifică acest lucru, adică că masa comună a fost numai între Isus și cei doisprezece. Descrierea acestui discipol stând „sprijinit de pieptul lui Isus” la ultima cină, indică un loc onorat de apropiere și intimitate. Isus îi iubește pe toți discipolii săi, dar acest unul ocupă un loc special.

    Sunt convins că aceste tradiții din Evanghelia lui Ioan se referă la cineva real, nu la un personaj simbolic. Acesta ar trebui să ne fie cunoscut pe nume din alte pasaje și din tradițiile creștine timpurii. Dacă eliminăm personajele care apar cu numele în aceste capitole de la urmă ale Evangheliei, în special pe Lazăr, Simon Petru, Toma, Natanael, Filip și Andrei, pe Iacov și Ioan, cei doi fii ai lui Zebedei, și pe Iuda Iscarioteanu, cine mai rămâne?

    Dintre cei doisprezece apostoli este demn de notat că singurii care nu apar cu numele în Evanghelia lui Ioan sunt „celălalt” Iacov, „celălalt” Iuda, „celălalt” Simon și Matei. Isus are trei frați: Iacov, Simon și Iuda, precum și un al patrulea, Iosif. Cred că ar putea exista dovezi, după cum indic în carte, că Matei are și numele de Iosif. Această tăcere pare mai mult decât neprevăzută sau întâmplătoare.

    Dați fiind acești factori, părerea mea este că Iacov, fratele lui Isus, transpare drept cel mai bun candidat. El este cel care preia conducerea continuatorilor lui Isus. „Mama și frații” lui Isus sunt menționați în cartea Faptelor ca fiind în viață și împreună. A ne imagina un alt candidat îndeplinind acum funcția de intendent peste familie, cum ar fi Lazăr sau pescarul Ioan, este pur și simplu lipsit de sens - cu Iacov prezent și în funcția de conducător al comunității. În cartea mea aduc argumente că Iacov, fratele lui Isus, a fost unul dintre cei doisprezece și că se face referire la el drept „Iacov cel mic” sau „Iacov cel tânăr”, care are un frate numit Iose. Marcu îi numește pe „Iacov și Iose” drept cei doi frați mai mari ai lui Isus. Iacov, fratele lui Isus, este cunoscut de asemenea pentru orientarea lui preoțească, chiar dacă mama lui este din David, în cazul că genealogia din Luca este a ei. După cum dezbat în carte, acea linie genealogică are în ea o componentă importantă de sânge preoțesc/levitic, la fel cum Aaron s-a căsătorit cu Elișeva, prințesa de frunte din Iuda. Hegisippus ne spune că Iacov purta inul alb de preot și un fel de mitră, și că lui îi era permis să intre în sanctuarul interior al templului – probabil ca reprezentant al nazareenilor. De asemenea, avem tradiția din Evanghelia evreilor că Iacov a fost efectiv prezent la ultima cină și că Isus i-a înmânat un tip de „haină” care semnifica slujba sa preoțească.

    Cred că este foarte probabil că acea comunitate care a dat formă finală Evangheliei lui Ioan, după cum este indicat în Ioan 21:24, a avut acces la mărturii directe, provenind de la Iacov, fratele lui Isus. În mare măsură însă, la fel ca în cazul Evangheliei lui Toma, produsul final care a ajuns până la noi este considerabil expandat în direcții gnostice/dualiste și acoperit de o consistentă depunere teologică. Este demn de notat că și Evanghelia lui Toma îl evidențiază pe Iacov drept cel căruia Isus i-a transmis autoritatea sa, chiar dacă această lucrare, în forma ei prezentă, pare mult îndepărtată de perspectiva teologică a personajului istoric numit Iacov. Cred că același este cazul probabil și cu Evanghelia lui Ioan.