duminică, 12 februarie 2012

A fost odată un Dumnezeu singur?

„Din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu” (Palm 90:2)
    Nu știu dacă psalmistul a scris aceste cuvinte din perspectiva a două veșnicii, cea trecută și cea viitoare, dar percepția este că Cel omagiat a fost dintotdeauna Dumnezeu. Adică el nu a devenit Dumnezeu și nu va înceta să fie. Ce înseamnă acest lucru pentru creația lui?
    Unele povestiri se plasează în trecutul indefinit prin sintagma „a fost odată (cineva sau ceva)”. După care subiectul se dezvoltă între natural și supranatural, ca unul care poate fi acceptat. În teologia creștină lucrurile încep de la minimul „a fost odată Cineva singur”. Nu se pleacă de la nimeni și nici de la toate personajele existente. În primă abordare, pare o construcție epică verosimilă, cu rezonanță în gândirea omenească. Orice se dezvoltă de la simplu la complicat. Dar ce certitudine avem că așa stau lucrurile cu Creatorul și creația sa, că nu proiectăm asupra realității supranaturale un model subiectiv din experiența umană naturală? Un Dumnezeu inițial singur, care creează treptat tot ce există până astăzi, îngeri, oameni, lumi, într-o ordine anume...
    Conceptul teologic de „Dumnezeu singur” este aproape universal în creștinism, indiferent de numărul de persoane care se consideră că alcătuiesc Divinitatea. Dar este în același timp - și acesta este motivul pentru care scriu această postare - un concept imposibil, fiind în sine un paradox. Dumnezeu nu poate fi Dumnezeu decât în raport cu adoratori. Dacă are însă adoratori nu e singur. Deci nu există Dumnezeu singur! La fel, nu poate fi înțeles ca Atotputernic, Creator, personificarea iubirii, și altele, dacă nu există alții (comparabili) față de care să fie suprem, pe care să-i fi creat și pe care să-i iubească.
    Atunci ce a fost înainte de a avea/profesa aspectul/funcția de Dumnezeu/Creator? Un Anonim latent, înconjurat de nimic? Din observație vedem că astăzi există ceva, creația, în loc să nu existe nimic. Corolarul? Dacă Dumnezeu este etern ca atare, adică Dumnezeu și Creator, atunci creația este din eternitate, prezența ei în paralel cu cea a lui Dumnezeu fiind cerută de aceste atribute ale lui. Și invers, dacă a existat un timp la care a început să creeze, atunci Dumnezeu, Creatorul, definit astfel, are un început.
    Așa cum se vede, alternativa/soluția logică este existența creației din aceeași eternitate cu Dumnezeu. Asta nu înseamnă că nu (mai) este creație, conform termenului, sau că nu este creată de Dumnezeu. Nici nu înseamnă că Dumnezeu, din acea eternitate și până astăzi, nu mai creează, adăugând la ea. Este, de asemenea, ușor de înțeles că „partea” din creație care există din eternitate, este infinită - dacă Dumnezeu există de un timp infinit și creează de atunci. În fapt, pentru că nu putem determina în gândirea noastră temporală ce este exact trecutul, eternitatea trecută, ce rezultă de aici este că relația Creator-creație, în mod prudent pentru noi, este în primul rând cauzală, nu temporală. Într-adevăr, dacă ar fi temporală, cum se presupune în teologia creștină, dacă un Creator latent ar fi început să creeze cândva (fiinţe raţionale, de exemplu îngeri), atunci există, așa cum am văzut, un anterior, când el nu a creat, când a fost singur și ne-Dumnezeu! Întrucât acest „anterior” este etern pentru mintea noastră (în realitate este punctual, fiind atemporal), alternativa logică este că Dumnezeu nu a început să creeze, ci creează dintotdeauna. (Eternitatea trecută, fiind percepută subiectiv ca infinită, nu se poate termina, ca Dumnezeu să înceapă să creeze, la o anumită dată).
    Paradoxul „Dumnezeului singur” poate fi evaluat și etic - prin dilema pe care o ridică: Dacă a fost singur o eternitate și s-a complăcut, este personificarea egoismului. Dacă a început apoi să creeze, motivat de altruism să împartă viața cu alții, este personificarea iubirii. Dar Dumnezeu nu poate fi în același timp egoism și iubire.
    Sunt în acest caz „îngerii” (mesagerii lumii spirituale) menționați în Biblie din eternitate? Cum să gândim despre ei?
    Biblia deschide subiectul cu „la început Dumnezeu a creat cerurile și pământul” (Gen. 1:1). Întrucât Cel ce a creat este numit Dumnezeu, este de presupus că avea închinători la acel timp, probabil cei numiți generic mai târziu mesageri și că, în consecință, începutul din Geneza este unul local, legat de om și universul lui. În mod semnificativ, există puține informații despre îngeri în Biblie, ca entități spirituale, cum ar fi numărul sau originea lor. Nu putem decât să deducem, într-un mod onorabil pentru Dumnezeu, că un număr infinit dintre ei este din eternitate! Pentru că este imposibil să fi fost odată un Dumnezeu singur...